TÂNĂRUL SCRIITOR

cum creşte iarba printre cruci tot astfel eu…

1.

calul negru şi deloc nărăvaş pe care l-am primit la 10 ani în dar de la tatăl meu

nu i-am dat un nume şi nu l-am iubit niciodată voiam o bicicletă

am străbătut cu el în galop de vreo câteva ori câmpul de la marginea oraşului

apoi l-am uitat

mi-am adus aminte de el când la 13 ani am căzut de pe bicicleta iuliei m.

şi acum

2.

serile din adolescenţă când marta vecina mea cea matură şi roşcată îmi povestea despre bărbaţi

despre cum gândesc ei despre cum funcţionează mecanismele lor ciudate

despre cum trebuie să îi priveşti şi să taci în prezenţa lor >>>>

VREMURI NOI

Străini aici, străini în orice parte,

Cu geamantanul ros de drum si anotimpuri

Plini de praf si peisaje,

prinsi din urmă de noapte,

Păsim măsurat peste locuri si gânduri.

Azi, vulturi fără cuib rotind în gol

Straini aici, straini la noi sat,

In Africa, pe Lună ori la Pol

Ne-am pus pe dos cojocul si cinstea la mezat. >>>>

„Sunt gânduri şi sfaturi spuse alene, ca atunci şi cum vorbeau bătrânii satelor noastre „la drum“ „la bancă“. Nu avem grabă şi de fapt într-un fel este mai bine; asta să vă fie ultima grijă!“

Când am început să citesc această carte scrisa de Alexandru Nemoianu , nu eram pregătită să descopăr un spirit atât de nobil prin tot ceea ce gândeşte şi scrie, nu ştiam exact la ce să mă aştept aşa încât surpriza mea a fost una dintre cele mai plăcute. Uite că peste mări şi ţări trăieşte un om care simte şi trăieşte mai româneşte decât o facem noi, cei de aici. Este foarte greu să vorbeşti despre o astfel de carte deoarece ea este o lecţie de cultură, istorie, simţire şi mai ales de suflet. Te trezeşti faţă în faţă cu gândurile unui om care reflectă asupra unor aspecte atât de diverse ale credinţei sale încît te întrebi: cum este cu putinţă? >>>>

Deci esti pamanteanca. Acelas lucru se intampla cu noi toti. Imi place tot ce scrii si pictezi. Esti un suflet aparte asa cum suntem toti si faptul ca esti constienta si iti faci griji te pune pe lista celor binecuvantati de experienta pentru care ai fost nascuta. Asculta-ti inima, fii ingaduitoare si lasa vantul credintei sa te poarte spre implinirea sufletului. Tu rationalizezi prea mult, ori Dumnezeu nu ne-a lasat pe acest pamant ca sa devenim sclavii mintii ci ne-a lasat sa treim experienta umana. Nu trebuie sa umblam dupa eternitate pentru ca o avem. Scopul nostru aici: e OMENIA. Si tu o atingi!

Dus cu venit

La un loc operate

Conform rezultat

De casă nu m-am depărtat

Cu cât pe spaţii mă întind

Mai late

De doruri

Tot mai mult sunt frământat.>>>>

[...] A doua zi treceam iarasi prin fata turnului….Am ridicat privirea spre ceas….era tot la sase fara un sfert, nu se miscase deloc. Insa secundarul parea ca se mutase pe cealalta parte, dus de vant si umbre de gand.

Ma întorceam acasa pe straduta ce cobora la vale de la Curtea Dumneasca, ducea pe la posta si-si facea loc prin înghesuiala caselor care de care mai diferite : batranesti, cu urme de lut si cerdacuri ponosite pe care vedeai din cand în cand vreun caine flamand si vile pompoase cu masini luxoase la poarta. Pe strada aceasta se afla si casuta misterioasa a copilariei mele. Nu era departe de blocul unde stateam si de locurile unde ma jucam adesea. Avand un etaj, acoperit cu iedera, împrejmuita de castani pensionati de mult, casa asta îmi dadea o senzatie de poveste. La polul sud al cladirii, se afla o portita mica, pe care de abia putea intra un copil de 5-6 ani. >>>>

VÎRSTE

Ce bãtrînã era mama la patruzeci de ani…

Şi ce ridicol mi se pãrea

cînd plîngea la filme de dragoste

sau voia cu tot dinadinsul

sã-mi împleteascã fantastice codiţe…

Am patruzeci de ani! Ce tînãrã sînt!

Nu-nţeleg de ce fetiţei mele i se pare ridicol

cã-ncerc s-o sãrut uneori pe obraz

şi o prezint lumii, cu mîndrie: „Fetiţa mea!“.

În curînd voi fi poate bunicã

şi le voi citi nepoţilor noile poveşti ale secolului 21:>>>>

Povestea lui Platon despre suflet spune ca el ar fi simbolizat de un cal alb si de unul negru. Unul este lumina, partea noastra diurna, calda, iubitoare, iar celalat cal este pasiunea intunecata, ascunsa, dureroasa… patima…
Mentalitatile au facut ca intotdeauna femeia sa fie o floarea alba, gingasa si dulce, iar barbatul pumnalul de otel… dar si natura spune la fel… Care ar fi motivul, oare? Pentru ca viata poate salaslui in ceva dulce si placut, dar in ceva intunecat nu… Asa ca… imparteala fiind facuta, ea se imbraca in alb, iar el in negru…
Ea zambeste si el musca…
Ea mangaie si el apuca…

Ea se daruieste, el fura…
Lumina si intunericul.. rasul si plansul.. albul si negrul… Traditia ofera femeii calul alb si barbatului pe cel negru… si de la un capat la altul al lumii e la fel… >>>>

ROZE DE MAI

A inflorit si astazi liliacul,
Desi uscat si mort parea,
Tulpina frageda ca acul,
S-a vestejit in palma mea.

Culeg din nou o mica floare,
Si ea se frange ca o viata,
Tulpina pare ca de soare, Dar lacrima ii e de gheata.>>>>>>

Camera aceea era prea mare pentru a o cuprinde cu vederea, dar asta nu îi oprea să o admire deseori de acolo de sus, de la locul lor preferat… Stăteau pe colţul acela de dulap şi priveau oamenii întrând şi ieşind din cameră, vedeau copiii jucându-se pe sub masă şi pe alţii ca şi ei aşteptând seara…

Ei mereu fuseseră mai retraşi. Ceilalţi îi invitau să zboare împreună la masa, dar ei preferau să facă asta singuri… Învăţaseră că uneori e mai bine să stea ascunşi şi să aştepte, decât să se arunce înainte către o cină care de multe ori se termina tragic… Toţi ceilalţi zburau mereu, la treabă, la joacă, la masă, zburau… Zborul era cel mai eficient şi mai folosit mijloc de deplasare pentru cei ca ei. Dar ei erau altfel…

Privind oamenii cu mersul lor gingaş, văzându-i cum se mişcă atât de uşor folosindu-şi doar picioarele, cei doi ajunseseră să iubească ideea de mers… Astfel încât, datorită unei voinţe ce altora le părea nebunie, schimbară într-o zi zborul pe mers. Atingându-şi uşor aripile, se lăsau în jos către podea, şi mergeau… >>>>

AR PUTEA CINEVA…?
Ar putea cineva să-mi spună
dacă se numeşte minciună
ceea ce este între noi?
Dacă un calcul are bun sfârşit,
deşi la-nceput o cifră s-a greşit:
în loc de 1 – doi?…
Ar putea cineva să-mi zică
de ce totuşi fumul se ridică,
fără să existe foc?… >>>

„Nu există pustiu; ci doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.” (Octavian Paler)

Nu poţi percepe un om prin prisma sticlei colorate a televizorului, nu-l poţi intui privindu-l fix în ochi sau ascultându-i vocea, dar cu atât mai puţin nu poţi cunoaşte un om citindu-l. Eu pe Octavian Paler nu l-am cunoscut, l-am descoperit, mi s-a revelat în paginile unei cărţi, frapantă fiind nu personalitatea unui om, ci reinventarea acestuia.
„Viaţa pe un peron”… ar trebui să încep prin a o prezenta ca pe un roman, dar ea este mai mult decât atât, este un jurnal, o confesiune, dar nu a eului narator, ci a ta, cititorule, nu este o carte despre lume şi evoluţia ei, sau una ce caută să lumineze caracterul alambicat al individului, este o carte despre mine, despre tine, despre noi…„Modul în care un om îşi acceptă destinul este mai important decât însuşi destinul său” (Wilhelm von Humboldt), aşa îşi începe Octavian Paler incursiunea , >>>>

PRIMUL CUVÂNT

N-am să-i cer iertare decât unui singur om

care s-a abţinut să nu plece şi totuşi

a dispărut cu prima pleoapă care s-a închis adânc;

nu pot şti nici acum dacă eu am închis-o

sau dacă a fost nevoia lui de a mă lăsa în urmă;

n-am să-i cer iertare decât unei singure lumini

care m-a stins atât de aproape de mine

şi m-a lăsat să merg ca o umbră

prin toate filosofiile încolţite;

nu m-a putut trezi decât înţepătura firului de iarbă

-şi iarba creşte doar pe mormântul viselor mele->>>>

Oare e anotimpul deznadejdii?
Lanul de grau deabia incoltit inundat de ape care duc tablouri rupte din casele intalnite in cale ,franturii de barci pustii inoroiate sub lumina felinarelor .
Raurile crescute flaminde de istorie ,priveam apa bulversata de panica acvatica ,pe cer doar tavane rupte de nori meschini ne amenintau iar ,
,ici colo ingeri din plastic si sticla verde …tu unde? cum? e doar tacere ,simti vantul in urechi si dupa ceafa? tu unde ? cum? … >>>>

Cantaream in anticamera trairii

talantii mosteniti din alta viata.

Falangele tremura infricosate,

destinul aluneca

pe langa margini patrate

de unghii…

Razboiul de tesut

amorteste in scena neterminata>>>>

Într-un om se găsesc o infinitate de iona, deci o infinitate de godoţi…

noapte bună

e timpul să te culci, auzi tu, renunţă la plămâni, respir eu în locul tău… când închizi ochii… să ştii că eu m-am ascuns, scuipă-mi umbra să nu mi-o deochi;

cunosc nişte pastile care se dau de mult la mine, au un nume tâmpit, dar… cel puţin la noapte nu o să mai fac pipi în pat, haideţi copii să ne jucăm cu focul, să ardem câteva poezii

pinocchio dansează cu un topor iar geppetto lăcrimează rumeguş

hai, e timpul să te culci, stelele apar pe gura ta ca bubele dulci, dă-mi mie plămânul tău, al meu are o mică defecţiune

iar a căzut cineva de la etaj, ia repede aparatul, fotografiază-mi umărul, apoi dormi, dormi, dimineaţă te vei tăia în mine ca într-un schelet, nu pune ceasul să sune, de mâine inima mea e pe post de cocoş… hai, trebuie să fii odihnită, dormi, ochii se ţin închişi. >>>>>>

Cele scrise mai jos le consider pure constatări aşternute pe foaie aşa cum am perceput eu realitatea înconjurătoare. Unii vor fi în concordanţă cu ce am scris, alţii se vor opune şi o altă categorie va rămâne indiferentă. Noi oamenii suntem atât de diferiţi încât nu trebuie să avem pretenţia de a percepe lucrurile în mod asemănător.

Ajungi să te cunoşti venind în contact cu ceilalţi oameni.

◊ Un om care se bazează pe simţuri pune pe primul loc planul spiritual nu cel material.

◊ Conştientizarea rolului evoluţiei spirituale în dauna celei materiale e primul pas spre divinitate.

◊ Dai valoare timpului prin ceea ce creezi.

◊ Oamenii cu caractere slabe devin factori limitanţi pentru valoarea societăţii.

◊ Înţelege prezentul ca să fructifici viitorul.

◊ Slăbiciunea bărbatului e femeia, iar slăbiciunea femeii e banul. >>>>

DAŢI-MI UN – CUVÂNT –
Poezia – izgonită-i
din cetate…
chiar şi azi –
aşa cum Platon
cândva…striga:
“Afară!”

Şi iat-o în stradă,
goală,goluţă…
cerşind la întâmplare
abia şoptit;
“Daţi-mi un “cuvânt ” –
daţi-mi ceva! >>>>>>

Ce înseamnă fericirea? Să săruţi molcom o floare, să scrii nostalgic o poezie lungă, sau pur şi simplu să-ţi întinzi trupul pe dreptunghiul unui pat?…şi să citeşti cu patos un roman prăfuit de priviri fugitive… Cum e fericirea? Îţi bate inima mai tare? Euforie? Radiezi?…dar şi cuptoarele cu microunde folosesc radiaţii, asta înseamnă că sunt fericite?A-ţi pieptăna o geană…a-ţi prinde degetele între paginile unui caiet…a fluiera atunci când te plimbi pe stradă gol, oamenii sunt nişte maşini de curăţat trotuarul…un mers biped…un sărut cauciucat…piele care se vrea naturală…tu nu îţi dai seama dar săruţi trotuarul aproape în fiecare zi… Maşinile de tuns sunt de două feluri…de tuns podoaba capilară şi de tuns iarba nefolositoare…mulţi oameni o folosesc pe cea de-a doua pentru ca să se tundă…păcat de benzină… A respira înseamnă a trăi…se schimbă placa cu aerul toxic…no more life…trăim pentru a murii…şi murim pentru ce? >>>>

…PLÂNG, PĂRINTE…

Plâng, Părinte,

căci să scriu

nu pot…

Nici pasta nu

mai

curge

iar cuvintele

nu le mai

înţeleg…>>>

” Sa traiesti Mimilica draga, si sa fii buna, sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita. Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca, mai intai cei rai nu pot fi iubiti, si-al doilea, … al doilea … de! norocul si celelalte “pere malaiete”, care se aseamana cu el, vin de-afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea… …adevarata fericire in tine rasare si-n tine infloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea.Si pregatirea este o opera de arta de fiecare clipa, - cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie sa o iei de la inceput. De aceea si vezi asa de putini oameni fericiti…Atati cati merita…

A, daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati ori asupra unei fapte urate, daca, >>>Ioan Miclău (Australia ) >>

URME PE ZĂPADĂ

Ninge frumos

asemeni zâmbetului încolţit din propria-mi melancolie.

Cerul, coboară aplecat peste el însuşi

Alunecând fără contur spre pântecul amurgului.

Privesc fix ecranul memoriei,

Exişti pretudindeni

Peste scenarii şi personaje,

În toate paginile neliniştilor mele.

Ninge frumos,

Ca în acea dimineaţa de martie al primului ţipăt.

Orizontul se reflectă fragmentat

Într-o imposibilă îmbrăţişare a zilei de ieri,

Peste zdrenţele paşilor acoperiţi de omăt.

Ninge frumos, proporţional cu speranţele noastre

Cumpărate la preţ de ofertă, acum şapte ani,

De la agenţia de voiaj din cartier. >>>>

Nu demult , scriitoarea Loredana A. Stirbu , una din principalele mize scriitoricesti ale revistei ” Tanarul Scriitor ” , si-a lansat la Satu Mare prima ei carte de proza , ” Calatorii in Regatul Cuvintelor - Cameleon” . Volumul este aparut in cadrul programului ARP intitulat ” Primul Cuvant ” ( prin care este editata prima carte a unui scriitor , indiferent de gen si de varsta ) Autoarea ne scrie succint despre acest eveniment : In fotografie sunt cei care am avut onoarea sa spuna un cuvint la lansarea cartii mele, poetul Aurel Popp, poetul si coordonatorul cenaclului “Afirmarea” Ion Bala, poeta Cornelia Balan Pop, poetul si directorul “Centrului de Creatie si Traditii “Felician Pop,poetul si directorul Inspectoratului pentru Cultura - dl. George Vulturescu.

FIGURI GEOMETRICE

zori de zi

piramide perpendiculare

scari, cercuri…

nopti, paralelipipeduri

inclinate spre zenit.

luceferi apusi

pe asfaltul fierbinte, dulce mormant;

piatra tare, piatra moale,

inimi de gheata bat pe pamant.

flori, copaci, melci…

triunghiuri in patrate,

spirale, elipse transfigurate-

labirint al geometriei reci. >>>>>

E un adevarat privilegiu sa-ti fie prietena o persoana ca autoarea volumului “Vine seninul”, Gabriela, nascuta Calutiu, casatorita cu Dirk Sonnenberg, nascut in Germania si cu domiciliul in sudul Spaniei. Eu ma inscriu printre acesti privilegiati. E o fiinta speciala, tonica, luminoasa, ia in serios tot ce face, cu multe carti citite si bine alese, vorbitoare curenta de mai multe limbi si cu un doctorat luat imediat dupa derminarea facultatii. E inzestrata cu o deosebita inteligenta, mostenire de la parintii ei, profesori de limba romana din Talmaciul Sibiului. Dar o frumoasa zestre a primit si de la inaintasii familiei ei, precum bunica Gene, mama tatalui, ducandu-si existenta pana in pragul celor 100 de ani, femeie renumita pentru intelepciunea ei transmisa in duh arhaic. Graitoare pentru acest neam de oameni inzestrati cu darul intelepciunii sunt cuvintele pe care le-a spus o vecina pe vremea cand tatal ei era inca un copil: “Tisa Gene, capul copilului dumitale parca a mai fost la un rand de oameni”. Aceasta mostenire a Gabrielei Calutiu Sonnenberg a facut din ea o eleva si o studenta eminenta. >>>>>

IOV CONTEMPORAN
Şi ninge, încă, Doamne, în adâncimi de suflet

Mai rece decât străzii zăpezi târzii aşterni

Iar oamenii aceştia nebănuiţi la umblet

Sunt duşi la Saturnalii în care zeii terni

Beau vin de contrabandă din cupe chinezeşti

Spoite îndoielnic în vorbe de bravadă

Iar tu de-o vreme-ncoace te faci că ne iubeşti

Precum femeia-n doliu, pândind, la colţ de stradă

Mai ninge dar zăpada demult pierdu puterea

De aşezare simplă asupra de noroi

Oraşul din mizerii îşi geme surd, durerea

Cum faţa Dumitale se-ntoarse de la noi

E alb şi frig aicea ca-ntr-o cetate moartă

În care nu vrea nimeni să iasă la liman

Şi-n fiecare casă bătrân sau tânăr, poartă

Blestemul ăsta tulbur’ de Iov contemporan… >>>>

VIS DE ZEU PRIBEAG

Intr-o zi se hotari sa adune toate amintirile la un loc… sa le spele sa le curete si sa vada ce poate sa mai faca din ele. Poate nimic, poate un zambet sau doar o cifra intr-un buletin.
Intr-o zi, isi dadu seama ca incaperile in care locuia erau pline de respiratii care nu ii apartineau. Se sufoca intre atitea amintiri, gesturi si ecouri de gesturi, atingeri dorite, visate sau chiar intamplate. Cuvinte ;apasate sau usoare ca fulgii… ce de straini intr-o singura casa.. In acea zi deveni brusc practica si linistita ; o gospodina a mintii care vrea sa isi reorganizeze casa in care traieste sau o artista nascocind culori noi?
Lua toate amintirile si le privi pe rand cu atentie : erau doar ramasite ratacite , cioburi, crampeie, nimic ce putea fi coerent, clar, definit ca o oglinda intreaga. Ce ciudat arata prezentul printre toate aceste bucati de ceva-uri care nu mai sunt ; pare o vietate sufocata. bolnava de stresul disiparii, neantizarii.
Lua toate amintirile, le vopsi in violet, culoarea incertitudinii , si le puse intr-un vas transparent. Putea astfel crea un obiect ambiental, aproape filozofic, aproape imaterial. Cioburile se uniformizara, devenira parti, devenira cuvinte in aceeasi fraza. Organe ale aceluiasi intreg: trecutul . >>>Camelia Radu>>>

TU,APA DIN TRESTIE

tu, trestie a apei,

cand vei fi doar a mea,

cu ganduri,cu suflet, cu trup?

Fara suflare si privire acceptata altcuiva,

fara ganduri si suflet pentru oricine afara de mine?

tu,apa din trestie!>>>>

„Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminteri burdufurile crapă, vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună.” (Ev. Matei 9, 16-17)

Iată , suntem în Postul Mare şi, cu certitudine, aceste spuse sacre conţin adevăruri încă tainice unor mireni, pentru care a venit vremea să se aplece mai mult asupra lor. Oare ce semnificaţie or fi având sintagmele: haină veche, burdufuri vechi, burdufuri noi, vin nou?

În prezent, dacă analizăm ad litteram, vinul nu se mai păstrează în burdufuri, ci în poloboace sau damigene. Pe vremuri burdufurile erau confecţionate din piei de animale cusute care nu puteau fi folosite decât o singură dată. Dacă s-ar fi încercat să se pună vinul nou, din anul următor, în aceste burdufuri vechi, vinul fermentând le-ar fi distrus, ducând inevitabil la risipirea minunatei licori. >>>>>

Ruguri cu fiecare respiratie
Pale de foc pretutindeni
Ce se impletesc inlauntru
Si nu vin ploile, nu vin
sa ma atinga ,cum ma atingeai tu
Sa invat sa curg ,cum curg apele
Sa respir , precum respiram linga tine .
Ruguri. >>>>>

De devenit

Un poet al spiritului încărcat de religiozitate, ce toarnă în Cuvânt o cruce mai moale sau lumina cununii cu spini, este Dinu Virgil în volumul De devenit, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007. Confesia lirică se mulează foarte bine pe un ingenios scenariu liric, construit lucid. De aici provine şi confesia frenetică a unei experienţe insolită în poezia clujeană, o parabolă a renaşterii prin izbăvire, un volum care redeschide poeziei noastre gustul pentru alegoria spirituală:Cântau cocorii străpungând nelumina/Şi Petru stătea ascuns după oase, /Soarele se ridica mai rotund ca retina, /Inmuiat în sângele ce-a vis amiroase. (Biblică). Visceralul resimte cerebralitatea ca presiune a trăirii interioare. Sevele fiinţei se adresează divinităţii, în plasma vieţii, nealterată de canonul existenţei:Doamne, cât mai am de devenit!/M-am născut prea târziu/când deja inima pământului/era înveşmântată-n cuvinte. (De devenit). Poemele sunt construite polifonic, iar în melodicitatea lor interioară consună ritmurile fiinţei, ale cosmosului şi ale dumnezeirii, sugerând o renaştere a spiritului în viziuni iluzorii:Prin grădina plină de iluzii/Nu mai este loc de îndoieli, /Trăim cu teama unui destin prăbuşit/Imbrăcând speranţa în haine de gală. (Desculţ printre iluzii). >>>>>

A FOST ODATĂ O PLOAIE
Ca ploaia ce-şi îndeasă, lichidă, amăgirea

Pe sticla ce-o respinge crezând c-aşa-i iubirea:

O beznă ce se încântă din colţuri înspre sine

Compactă, uniformă, cu salutări de bine.

Cu degete de apă îmi picura dulceagă-n

Privirea cea pierdută, furată ca de-un leagăn

S-o fâţâie, nu vântul, ci pasul care vine

mişcând uşor, aparte, acele şolduri pline.>>>>

Coordonatele Eului lui Martin Buber nu se definesc prin experienţă, ci prin participare, o participare activă şi o participare pasivă; Eul nu mai este o monadă, nu are dimensiuni independente, autonome, stricte, capătă fiinţare şi esenţializare prin relaţii.

Relaţia este imanentă Eului, intrinsecă, se întemeiază inerent şi devine exprimabilă „prin rostirea cuvintelor fundamentale”. Cuvintele esenţiale şi esenţializante redau fie inefabilul („Tu-ul etern”), fie exprimabilul limitat în sine („Acela”).

În viziunea lui Buber, Eul presupune prin frazeologie relaţia, relaţia îi este implicită devenind o prezenţă, o realitate subiectivă activă sau pasivă, dar întotdeauna dinamică. Dinamismul relaţiei este redat de dualitate, o dualitate dintre Eu-Tu şi Eu-Acela cu întreaga lor lume implicată.

Dualismul concepţiei buberiene şi imanentismul influenţat de Spinoza este conceptualizat, abstractizat, universalizat. >>>>>

AUTOAREA

întotdeauna am ştiut

că sunt vânată…

de cifra doi, de oameni

care ridică sprânceana

şi mă privesc de sus,

ca şi cum mie mi s-ar fi dat

mai mult,

deşi în ochii mei trăieşte

un singur verde… >>>>

„Am oscilat foarte mult până să scriu acest roman, sunt convinsă că mulţi nu au mai avut încredere în faptul că ar apărea.” Plină de nonşalanţă, Loredana Englisch, autoarea acestui roman, „Mireasa fără voal,” continuă să scrie în „Pagina albă”:

„Simt, totodată şi necesitatea evitării unor posibile conţinuturi banale sau superflue de care cititorii mei, desigur, se vor plictisi.” „Uneori nici eu nu pot pricepe de ce am scris ceva anume.”

Ei bine, aceste citate din „Pagina albă” a romanului, dacă vor să convingă, ele mai degrabă par a fi cuvinte mulse dintr-un uger de sticlă.

Autoarea încearcă certitudinea unei prezenţe, a unei iubiri care în ea şi pentru ea singură revine pentru scurtă vreme. Putem considera că scopul esenţial al autoarei în romanul „Mireasa fără voal” este de a sugera cititorului reminiscenţa unei fericiri pierdute sau prevestirea unei fericiri făgăduite. >>>

CRED
Cred…
în îndoiala mea
ce-mi tremură credinţa
că mâine
voi fi
iubirea ta.
Cred…
în credinţa ta
ce-mi spulberă îndoiala
din inima mea
Cred…. >>>>

Israelul nu este o tara ci o stare de spirit care incepe cu un salut “shalom” adica pace. Cu toate acestea este un teritoriu despre care cel putin jurnalele de stiri nu rateaza prea multe zile dintr-un an fara vreo nouate –fie ca e vorba de victimele unui nou atentat, fie ca se pune la cale vreo noua negociere in privinta opririi escaladarii violentelor. Cinci milioane de evrei isi traiesc viata de zi cu zi cu normalitate greu de inteles din afara cu toate ca nu exista familie sa nu-si fi dat dat tributul de viata unuia dintre cele 6 razboaie prin care a trecut Israelul, ca stat, timp de 60 de ani de la infiintarea sa. Paradoxal, cred ca sunt cei mai zambitori oameni. Poate pentru ca “Ce nu te omoara te face mai puternic” iar fiecare clipa poate fi ultima clipa. Am batut tara in lung si-n lat si nimic nu pare ciudat sau altfel decat de pilda la noi, cu exceptia faptului ca in locurile publice exista intotdeauna cineva care te priveste atent si iti cere obligatoriu poseta la control. Nimeni nu pare sa se sinchiseasca de aceste secunde in care e vorba pana la urma de securiatea ta si a celorlalti din jur. Zambeste si gardianul si cel controlat , totul e ceva atat de obisnuit incat nici nu se mai observa. >>>>>

FILA CU FILA
In pânze arzânde am dragostea mea,
fisurile inimii să pier m-au constrâns;
alint între trup şi mâhnire abia,
deschis în amar am sufletul strâns.
Povestea era-ntr-un potir întrupat,
durerea mea n-o ştiu nici amicii mei;
în poala durerii abia m-ai chemat,
m-ai regăsit între valuri de tei…
M-ai căuta negreşit prin frunziş,
pagini din viaţă-ţi rămân instabile;
când m-ai pierdut te-am privit pieziş,
cred că-nţeleg în surâsu-ţi zambile. >>>>>>

Puterea poetului stă în versurile sale, asemeni puterii vrăjitoarelor în cuvintele descântecelor şi farmecelor. Cu ajutorul poeziei, o lume magică se deschide ochilor şi minţii noastre. Universul tainic al unui bărbat ia viaţă dinaintea noastră înfiorându-ne cu toata gama de trăiri şi senzaţii, o lume la care nu avem acces în mod obişnuit, dar în care poetul Aurel Pop ne înfăţişează cu sinceritate cele mai mari temeri şi spaime ale sale. El are curajul sa ne spună că îi este teamă de bătrâneţe,, am ascuns o parte din vârstă^/ deşi s-a nnegrit şi a căzut din frunte/, inerentă trecerii timpului aceasta are o repercursiune dramatică asupra poetului. Este conştient că până la urmă finalitatea este aceeaşi ,, roţile de ceas se-nvârt pentru mine/ după o vreme le veţi duce dor/ la mormânt să-mi bată valuri line/ şi o spune doar ca pe o constatare fără intenţia de a găsi o rezolvare. >>>>

EA

Seminţele anotimpurilor se retrag în ţărână

Şi vocea chemării se naşte-n nefiinţă,

Ah, suflete, ce disperare s-aştepţi:

Umbra suflând a mireasmă pustie.

Ea e pierdută în marea de raze,

Plutind spre ţărmurile sfinţite de aripi

Şi zborul meu se pierde în valuri,

Şi gândurile mele mărşăluiesc spre zare.>>>>>

Cartea aceasta
Badie Mihai Eminescu,
Prin cartea aceasta voiesc sa te redau pe tine insuti tie. Cu insesi cuvintele tale. Asa cum le-ai incredintat eternitatii prin scrisul tau jurnalistic.Fireste, n-o fac cu ochi cuminti de fata. (Precum stiu ca ai fi preferat.) Dar cu ochi nebatjocoritori de roman.
M-am straduit sa strang in ea ideile-axa ale gandirii tale. Politice, economice, sociale. Sa le articulez ca sistem. Asa incat semenii nostri sa te poata cunoaste.
Nu pretind ca am reusit perfect. Nu dispensez pe nimeni de a-ti citi opera (publicistica, manuscrise, proza s.a.m.d.). Dimpotriva. Recomand tuturora sa iti parcurga scrisul in intregime. Sa isi formeze fiecare, cu propriul lui cap, propria-i opinie.
Le daruiesc, insa, materialul de fata. Cu dragoste crestina. Si cu dorinta de a le fi intru folos. >>>>>

POEZIE PENTRU COPILUL DIN MINE

In dimineata asta am decis sa ma trezesc,

In dimineata asta m-am decis sa iubesc…

Cu mintea, cu trupul si sufletul meu,

Desi ma tem ca imi va fi foarte greu.

Greu sa uit, greu sa iubesc.

Greu sa cad si sa gresesc..

Sa gresesc drumul, calea, iubirea

Si sa nu mai ating in veci nemurirea.

Pe care mi-o doresc, asa cum ziua isi doreste soare, noaptea stele si luna.

Care ne ajuta sa ne regasim drumul….

….Care pana la final e doar unul. >>>>>

VIS

Femeie invesmantata in alb,

aluneca mut

pe cararea in care visul,

se ascunde in pasi…

Parfum al noptilor grele,

in pleoape de plumb

si brate…>>>>>

Am primit de la un prieten niste fotografii facute cu ocazia unui pelerinaj in Ucraina. Pe langa aceste imagini , vreau sa va impartasesc ce mi-au spus si altii care au mai trecut pe-acolo:
- rusul sta drept in biserica pe toata durata slujbei. Nu i se misca un muschi. La Epicleza, toti stau cuviosi, cu fata in pamant si gandul la ce se petrece in Sfantul Altar.
- dupa privhegherea de sambata seara, multi stau peste noapte in biserica (mai ales cei ce urmeaza a se Cumineca, ii incuie acolo). Acolo mor ! Metanii, acatiste, nu ca la noi, carnita si impartasanie deasa. Nu vorbeste unul , toti stau “lumanare”.
- femeile nu se duc rujate, coafate, etc. daca cumva au ruj pe buze, se sterg mai intai cu un servetel, care sunt machiate se demachiaza si apoi intra in biserica! Fuste lungi, broboada pe cap, samd.
- n-ai sa vezi semnul crucii in batjocura, nici lumea imbulzindu-se, totul este in perfecta ordine.. >>>

RUGA UNUI POET

Nu-mi lua “Cuvântul”,

Doamne…

şi nu ucide-n mine “noaptea”

în care

ca un nebun te caut… >>>>>>

- Nu uita să îl uzi dimineaţa şi seara… dar nu prea mult, că se îneacă…
-